Descriere

Cimbrișor, condiment diferit de cimbru, deși au denumiri asemănătoare. Diferența între cele două constă atât în aspect, cât și în gust, cimbrul având o aromă mai dură și mai puternică.

În bucătărie cimbrișorul se pune în creme și sosuri de brânză, ulei și oțet aromat, pâine, supe, salate, sucurile și băuturile din fructe.

Acest cimbrișor conferă o notă proaspătă de lămâie peştelui, fructelor de mare și puiului fript. Folosit cu discreţie, el amplifică aroma altor ierburi, fără însă a le acoperi, şi se îmbină cu succes cu busuiocul și oregano.

Cimbrişorul îşi are originea de pe ţărmul mediteranean, fiind utilizat încă de pe vremea străvechii civilizaţii mesopotamiene. La noi a venit în secolul al XI-lea. Numele românesc cimbrişor este diminutivul derivat din cimbru. Originea latinescului Thymus se presupune că vine din grecescul thyo, ce înseamnă parfum.

Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul obţinut dintr-o linguriţă de cimbrişor uscat, infuzat într-o cană cu apă clocotită, are o acţiune diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică.

Cimbrişorul are un miros plăcut, puternic aromat, degajat de întreaga plantă. Mirosul viu de lămâie, gustul specific şi puternic, uşor iute, sunt accentuate în combinaţie cu piperul, foile de dafin.

Întrebuinţări culinare ale cimbrişorului sunt asemănătoare în parte cu cele ale cimbrului de cultură.

Cimbrişorul folosit ca condiment conferă un gust aparte fripturilor din carne de vită, tocanelor preparate din carne de vânat. Se îmbină plăcut cu berea, vinul roşu, ceaiul negru. E indispensabil orcărei tocane franţuzeşti, de la pot-au-feu până la cassoulet. E adesea utilizat pentru a da savoare pateurilor, supelor cremă, sosurilor pe bază de roşii sau vin şi în marinate.

Greutate: 20 g

A se păstra într-un loc uscat și răcoros.

Valabilitate: pe ambalaj.

Vezi și varianta la 250 g!